Această femeie și-ar fi vândut copilul unei familii de romi. Ce explicație dă pentru gestul său

Această femeie și-ar fi vândut copilul unei familii de romi. Ce explicație dă pentru gestul său
Publicat: 28/06/2014, 12:20
Actualizat: 05/09/2019, 00:12

O femeie din județul Gorj este acuzată că și-a vândut băiatul în vârstă de un an și opt luni unei familii de romi. Soțul său, aflat în prezent la muncă în străinătate, a fost cel care a alertat autoritățile în momentul în care a aflat ce a făcut femeia, potrivit Știrile ProTV.

Mama băiatului neagă însă că ar fi primit bani în schimbul acestuia și spune că a făcut totul pentru ca fiul ei să aibă o viață mai bună, într-o familie înstărită.

„Mi-au spus că au vile, condiții, au de toate, l-am dat pentru că au zis că au de toate. Am făcut o hârtie scrisă să îl aibă”, a declarat femeia.”Nu am luat niciun ban, am spus că vreau la detectorul de minciuni pentru că nu am dat copilul pe bani”, a mai spus ea.

Copilul se află la ora actuală într-un centru de plasament de urgență din Teleorman, dar va fi adus în curând înapoi în Gorj. Ambii părinți sunt cercetați de către polițiști.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...